CrameIMPORTANT

SERGIO FALESCHINI: VINARTE a ieșit din insolvență. Putem relua INVESTIȚIILE în cultură!

După patru ani de incertitudini și tensiuni, compania Vinarte – unul dintre primii jucători privați din vinul românesc, renumit pentru calitatea vinurilor sale – a ieșit din insolvență și este gata să își reia unul dintre locurile de top de pe piața de vinuri autohtonă.

Am trecut prin patru ani dificili”, spune președintele Vinarte, Sergio Faleschini. „Au fost ani pe care nu i-aș dori nimănui. Dar, în cele din urmă, am reușit să depășim și această situație. Am restructurat compania, suntem doi asociați acum, am reușit să facem o investiție masivă – nu doar în acoperirea datoriilor, ci și în retehnologizare, în tractoare și accesorii, în parcul auto al echipei de vânzări... Am reușit nu doar să păstrăm intacte suprafețele și plantațiie – și, implicit, brandurile – dar am salvat cel mai important capital, cel uman. Echipa noastră a rămas fidelă companiei, pe tot acest parcurs dificil. Din fericire, am reușit să rezolvăm toate problemele în ceea ce aș spune că era cel mai bun moment posibil. Ne relansăm, și ne relansăm în forță, avem toate instrumentele, suntem pe o tendință de creștere și, în sfârșit, avem puterea de a veni cu adevărat în întâmpinarea cererii.

Cred că acest aspect a fost, de fapt, cel mai neplăcut, faptul că piedicile birocratice ne-au împiedicat, uneori, să ajungem cu promptitudine la clienții noștri, să formăm și să dezvoltăm parteneriate care să aibă un impact, mai ales unul cultural. Dar acea epocă s-a încheiat. Vom continua, cu siguranță, proiectele în care am fost implicați, dar marea mea bucurie este că putem lansa, în sfârșit, parteneriate noi – cu teatre, cu galerii de artă, cu edituri, cu tot ceea ce înseamnă cultură, pentru că unul dintre lucrurile de care încă suferim în România este această legătură insuficient cimentată, dar absolut naturală, dintre cultură și vin”.

Dincolo de proiectele culturale, Vinarte are în plan și o discretă cosmetizare a etichetelor din gamele dedicate retailului. Imaginea vinurilor consacrate, deja simboluri ale pieței de vin românești (i.e. Prince Mircea, Prince Matei, Castel Bolovanu sau Soare) vor rămâne neschimbate, pentru a sublinia constanța în calitate de-a lungul sinuoasei istorii recente a vinului românesc.

Sursa foto: Beeruniversity.ro

1 comentariu

  1. J’ai déguster la gamme des vin que vous présenter et je partage votre avis ; vos vins sont merveilleusement bien vinifier .

    TOUTS MES FELICITATIONS

Scrie un comentariu