CrameIMPORTANTVinuri

COTNARI desființează MITUL CHINA: ”Neprofesioniști, DAU COMANDA ȘI DISPAR”

Cotnari, unul dintre cei mai mari producători de vin din România, exportă în Europa. Pe piețele din afară, compania ieșeană se adresează celor 3,5 milioane de români emigrați.

Într-un interviu acordat SuperVinuri.ro, directorul de marketing al al Companiei Cotnari, Cătălin Grecu, consideră că piața chineză nu este una foarte serioasă și susține că firma ieșeană se orientează în primul rând spre țările unde muncesc foarte mulți români, Spania, Italia și Germania.

Care este piața externă de desfacere ale vinurilor produse de compania Cotnari?

Pe piața externă, ne-am orientat pe țările unde sunt comunități mari de români, Spania, Italia și Germania. Avem exporturi și în Anglia, Cipru, Belgia, Franța. Acoperim cam toate țările europene, mai puțin țările nordice. Permanent avem exporturi în Canada și SUA. Totalul este undeva 1,5 milioane de sticle. Aproximativ 80% reprezintă piața europeană.

Reprezintă piața chineză o provocare pentru Cotnari?

Acum vreo trei ani, am avut o încercare de a intra pe acea piață, însă am renunțat. China sună într-adevăr frumos și ar fi piață bună de desfacere, dar este foarte dificil să intri acolo pentru că totul este haotic. Știu de la alți producători că au încercat să-și facă firme acolo și au stat cu lunile și tot nu au reușit nimic. Nu se poate face o distribuție profesionistă decât dacă ai oamenii tăi acolo tot timpul. Nu se poate vorbi acolo de gusturi. Când au cerut vin alb, când negru. În plus, tot timpul voiau să negocieze prețurile și să scoată cât mai mult. Am pățit să negociem un preț și pe urmă când să facem livrarea nu ne-au mai răspuns la telefon. Am renunțat la această piață.

Care sunt piețele externe pe care se gândește să intre brandul ieșean?

O piață foarte interesantă pentru noi acum este Polonia. Anul trecut, am reușit să intrăm la un nivel mai mic. La un târg de toamnă, prin intermediul Auchan, am reușit să intrăm pe această piață. Am găsit un distribuitor mai mic, dar sperăm ca anul acesta să ne extindem pe această piață. Tot anul acesta încercăm să extindem exportul pe Franța și Anglia. În perioada 2011-2013, am avut o colaborare cu Rusia, printr-un program de promovare cu fonduri europene. Am vândut destul de bine atunci. După terminarea programului, nu am continuat să livrăm în Rusia.

Care sunt cele mai cerute vinuri Cotnari pe piața externă?

Având în vedere că 90% dintre clienții externi sunt tot români, normal că vinul cel mai vândut este Grasa de Cotnari. Din volumul total de vânzări acest vin reprezintă peste 50%. Mai sunt cerute Tămâioasa Românească și Fetească Albă și demisec și demidulce.

Care a fost volumul de producție al companiei, anul trecut?

La nivel național, suntem pe primul loc la producția de vinuri. Potrivit ultimelor estimări, avem aproape 30% cota de piață. Anul trecut am avut o producție de peste 15 milioane de litri. Pentru anul acesta, e prea devreme să ne pronunțăm, dar sperăm să obținem mai mult. Nu au fost probleme cu înghețurile, așa că sperăm la o producție mai mare.

Care sunt ultimele noutăți ale companiei Cotnari în materie de vinuri?

Anul trecut, am extins gama „Selecții“ pentru HORECA. Am introdus ca produse noi două rozeuri și unul roșu. Noi nu aveam decât vinuri albe. Am făcut un rebranding și din trei vinuri, câte erau în gamă, am ajuns la șapte. Sunt patru vinuri albe, două rozeuri și unul roșu. Vinurile roze au fost foarte bine primite, mai ales pe Litoral, și au tras după ele și vinurile albe. Vinul roșu s-a vândut foarte bine de sărbători, chiar și acum de Paște. Feteasca neagră sec s-a vândut foarte bine în această perioadă. Prin prezența la târgurile de profil, încercăm să promovăm această gamă și vinurile vechi, de vinotecă. Acestea din urmă merg din ce în ce mai bine la vânzările on-line. Încercăm promovarea vinurilor din gama „Selecții“ și în key account-uri. Totuși, nu sunt volume mari în gama „Selecții“ și nu putem acoperi tot segementul. Rămâne HORECA și încercăm și în supermarketuri.

1 comentariu

Scrie un comentariu