Editorial

Nivelul de alcool în vin – încotro?

Nivelul alcoolului în vin este un subiect arzător şi care naşte, în continuare, destule controverse. În ultimii 20-25 de ani, acest nivel a crescut simţitor, iar aspectul cu pricina poate fi observat cu usurinţă, doar comparând etichetele aceluiaşi vin, produs în decade diferite. După cum era de aşteptat, principalii “vinovaţi” sunt producătorii din aşa-numita Lume Nouă, în frunte cu Australia şi SUA. În anii ’70, ’80 şi chiar la începutul anilor ’90, un nivel de 12-12,5% era unul normal în cazul vinurilor liniştite. În zilele noastre, mai gaseşti destul de  rar astfel de cifre înscrise pe etichete. Acum, valori ca 13,5% , 14,5% sau chiar 15% sunt ceva obişnuit şi nu mai miră pe nimeni. În plus, ar trebui să luăm în calcul şi faptul că o valoare de 13,5% nu reflectă realitatea exactă de pe etichetă. În acest caz, nivelul real al alcoolului este undeva spre 15%.

Ca de obicei, taberele sunt împărţite. Producătorii aflaţi cu musca pe căciulă işi apără cauza, aducând argumente valide, cel puţin din punctul lor de vedere: modificările climatice, vinurile lor sunt preferate de un procent important de consumatori, bombele de fruct sunt mai delicioase, etc. De cealaltă parte a baricadei avem tabăra europeană, în frunte cu englezii. Legendarul Michael Broadbent este unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai acestor tendinţe moderne, atunci când vine vorba de această problemă. Pentru el, vinurile puternic alcoolizate sunt peste masură de ridicole şi bune doar să îţi provoace dureri de cap, după ce le consumi. Jamie Goodie este şi el unul dintre cei îngrijoraţi de aceste creşteri alarmante. După cum bine remarca într-un articol pe această temă: “Vinul te îmbată. Din cauza faptului că vinul este o băutură alcoolică”. Un punct de vedere obtuz şi simplist la prima vedere, dar care de indică esenţa problemei.

Unde mă situez eu în toate aceste discuţii? Tind să le dau dreptate europenilor. Recunosc, nu agreez prea tare vinurile din Lumea Nouă. Mi se par plictisitor de repetitive, fără specificitate, ultra-baricate, ultra-alcoolizate şi multe dintre ele dezechilibrate din aceste cauze. Normal că există şi excepţii, dar acestea sunt destul de puţine şi pierdute într-un ocean de vinuri “internaţionalizate” şi standardizate. Nivelul ridicat de alcool poate influenţa negativ aspectele senzoriale ale unui vin. Nu sunt deloc încantat atunci când aburii alcool-ului îmi sar în nas. Şi nici atunci când postgustul este unul uşor dulceag tocmai din această cauză, iar vinul tinde să devină “fierbinte” pe final.

Sunt de acord parţial şi cu cei care pun aceste creşteri în cârca schimbărilor climatice evidente, şi care au favorizat procesul pe cale naturală. Dar, în acelaşi timp, consider că este şi un dram de  ipocrizie în aceste afirmaţii. Nivelul alcoolului poate fi ţinut în frau şi chiar redus dar… aţi ghicit, costă bani, şi nu puţini. Nu este doar natura de vină ci şi tendinţa multor  producători de a favoriza “artificial” procesul în cauză. Această tendinţă a luat avânt şi prin „complicitatea” multor critici, mai ales cei americani, care au favorizat mereu astfel de vinuri pe steroizi. Aceştia, în frunte cu celebrul Robert Parker, au avut o influenţă foarte puternică asupra pieţei americane şi chiar internaţionale. Iar cei mai mulţi producători de vin au acţionat în consecinţă.

Deciziile privind momentul optim al culegerii strugurilor sunt esenţiale în cazul pe care îl dezbatem. Cu cât laşi mai mult strugurii la copt, cu atât vei forţa niveluri de alcool mai ridicate; cu cât acest nivel este mai ridicat, cu atât vinul va deveni o bombă de fruct;  mai adăugăm şi baric din abundenţă; multe vinuri de acest gen au fost şi sunt favorizate de mulţi critici americani, inclusiv de Robert Parker; în final, o nota mare de la Parker înseamnă vânzări mai multe şi preţuri mai ridicate. Nu mă credeţi? Ei bine, la momentul de maxim avânt al lui Parker, s-a demonstrat că notele acestuia influenţează preţul cu cel puţin 15%. Este o cifră uriaşă, venită din partea unui singur om. Aceasta nu este o teorie a conspiraţiei, este o realitate. Din păcate, o astfel de “viziune a început să prindă şi în spaţiul european. Chiar în tradiţionalul Bordeaux (în special, St. Emilion) se experimentează intens cu nivelurile ridicate de alcool şi cu baricuri 100% noi în exces. Este deja de notorietate cazul Chateau Pavie 2003, care a stârnit un adevărat razboi la nivel declarativ, între Robert Parker şi Jancis Robinson. Mumă pentru american, ciumă pentru Jancis.

În concluzie, totul depinde de gusturile fiecăruia dintre noi. Atâta vreme cât piaţa va cere astfel de vinuri, nu se va schimba nimic prea curând. Personal, consider că această creştere a nivelului de alcool în vin este o problemă şi că ar trebui acţionat în sensul reducerii acestuia. Am inceput deja să fiu îngrozit atunci când îmi trec prin faţă rose-uri cu 14% alcool. Astfel de exemplare mi se par aberante, din toate punctele de vedere. Bine că există mereu alternative decente şi că avem de unde alege.

Scrie un comentariu