Editorial

Cu sinceritate, despre prețul vinului

Există nenumărate motive pentru care un vin mai scump este mai bun decât unul ieftin. O dată că se pot folosi struguri mai buni, apoi poate că vinul are denumire de origine controlată. Ne mai gandim și la accesoriile vizibile (sticlă, etichetă, dop, capișon) și invizibile (produsele oenologice folosite, cum ar fi baricuri, drojdii, diverși adjuvanți etc). Mai punem la socoteală marketingul și canalul de distribuție. E un cost pentru vânzarea la buticul de la colț, altul pentru supermarket, tot așa pentru magazine specializate și listarea în Horeca.

Dar hai să le luam pe rând, din perspectiva consumatorului.

Strugurii.  Nu putem decât spera că vinul mai scump va fi rezultatul celor mai bune fructe. Apar cheltuieli adiționale. Culesul manual în lădițe, selecția pe banda de sortare… toate costă. E una să culegi mecanizat și alta să plătești zilieri. Dacă îi găsești la timp. Mai mult, un kilogram de merlot (ca să dau exemplul unui strugure larg plantat peste tot în Romania) nu costă la fel în Cotești față de unul din Ceptura sau din Drăgășani, asta pe lângă calitatea în sine (sănătate, grad de coacere etc).

Denumirea de origine. Fiecare DOC (denumire de origine controlată) are un caiet de sarcini. În el, un organism specializat a introdus o serie de reguli, de la aria geografică, până la procentul de must ravac și alte procedee de vinificație specifice. În principiu, vinul DOC ar trebui sa fie mai bun decât unul cu indicație geografică. Dar… nu se întamplă întotdeauna așa. În primul rând pentru că aplicarea pentru DOC este voluntară și contra cost. Nu e un mare efort pentru un producător bine organizat, dar pentru cei mici poate fi. Apoi, pot apărea prea multe reguli. Poate strugurele din care e făcut vinul, deși produs în acel areal delimitat, nu este inclus (încă) pe lista celor permiși. Sau poate pur și simplu crama nu vrea, nu găsește beneficiul sau chiar preferă o categorie inferioară deoarece sună mai în consonanță cu brandingul practicat. Să vă dau un exemplu: o cramă destul de mare și-a încropit discursul de marketing prin specificul Olteniei. Ei, sună mai “oltenește” IG Dealurile Olteniei decât DOC Golul Drîncei.

Apoi, se pot respecta toate regulile DOC-ului și cu toate astea rezultatul să nu fie entuziasmant. Cum spuneam, e vorba mai degrabă de reguli tehnice, nu de o categorisire esențial calitativă.

Accesoriile. Evident că are importanță ce tip de sticlă, de ce calitate etc. Există sticle foarte scumpe, grele, inscriptionate etc. Tot așa dopul. Cât de lung este, este integral din plută, e din plută conglomerată, e sintetic, din tablă cu filet, e din sticlă? Toate costă diferit și au roluri parțial diferite, pentru tipuri de vin diferite. La fel stau lucrurile și cu eticheta și capișonul.

Produsele folosite la vinificare și maturare.  E vinul fermentat sau maturat în butoaie de stejar? Sau în tancuri de inox? Alegerea aduce costuri, toate acestea având costuri de achiziție diferite, pe de o parte, respectiv o perioadă de folosire diferită, pe de alta. Maturarea vinului roșu în baricuri, adică butoaie din lemn de stejar de 225 litri, este indiscutabil mai scumpă decât maturarea în inox, beton, sau direct în sticlă. Costul unui baric poate varia mult, în funcție de origine și producător. Iar dacă un vin are nevoie de timp pentru a se desăvârși, apar și costuri cu depozitarea. E una să bei azi un vin roșu 2017, alta să ai în pahar un 2014. Apoi, deși cu ele trebuia să începem, enumerarea continua cu drojdiile selecționate, enzimele și alte tratamente.

La toate acestea se adaugă și costurile de marketing, dar despre acestea vom vorbi data viitoare.

Scrie un comentariu