CramePodgoriiVinuri

Legende din lumea vinului: Maison Joseph Drouhin

Sursa foto: drouhin.com

Iata că a venit și rândul producătorilor din Burgundia să fie aduși în lumina reflectoarelor. Îmi voi îndrepta atenția și către această regiune mitică, unde numele producătorului este esențial în alegerea unui vin produs aici. În ultimii ani s-au înregistrat progrese evidente în regiune, dar încă ne confruntăm cu o inconstanță frustrantă la nivel calitativ. La toate acestea se mai adaugă și prețurile mari, astfel că mulți ocolesc cu grație vinurile zonei respective. Este păcat, deoarece, în cazul în care nimerești un exemplar bun, Pinot Noir-ul produs aici poate deveni un Sfânt Graal al vinurilor.

Dar să lăsăm romantismele și să trecem la prezentarea unuia dintre cele mai cunoscute nume din regiune – Joseph Drouhin. Nu de alta, dar puteți găsi destule vinuri din portofoliul acestuia prin diverse magazine autohtone de specialitate.


Scurtă istorie

Maison Joseph Drouhin a fost fondată în anul de grație 1880, atunci când Joseph Drouhin a preluat controlul asupra afacerii. Filosofia acestuia a fost una în favoarea calității, și astfel au urmat investițiile în diverse podgorii, pentru a-și asigura un stoc de fruct calitativ. Prima lui achiziție a fost podgoria premier cruClos des Mouches, din Beaune. Afacerea a înflorit în anii următori, fiind preluată de fiul lui Joseph, Maurice Drouhin, iar mai apoi a trecut în mâinile nepotului – Robert Drouhin, în anul 1957. Acesta a continuat politica de achiziții în zonă, mai ales prin preluarea mai multor podgorii Grand Cru din Cote d’Or. De asemenea, a fost înființat un domeniu destul de întins în Chablis, în anii ’60. Dintre cele 63 de hectare ale domeniului, mai mult de jumătate se află în Chablis. Demn de menționat este că, începând din anul 1988, familia Drouhin este prezentă și în Oregon (Willamette Valley), unde sunt cultivate nu mai puțin de 85 ha de Chardonnay și de Pinot Noir.

Robert s-a retras oficial în 2003, cu toate că a rămas președintele consiliului de administrație. Printre “mișcările” sale decisive se numără renunțarea la îngrășămintele chimice sau nefiltrarea vinurilor în aproape toate cazurile. Dar, și mai interesant, Robert a fost unul dintre primii producători din Franța care a desemnat o femeie, Laurence Jobard, pentru a prelua postul de oenolog/vinificator al casei, în anul 1976. Robert are 4 copii; Frederic, cel mai tânăr dintre ei, a fost desemnat președinte al casei Drouhin, în 2003; Phillippe se îngrijește de supervizarea podgoriilor; Laurent este implicat în activitatea de vânzări a firmei; Veronique este vinificatorul la Domaine Drouhin din Oregon.

 

Vinurile

După cum vă puteți da seama, există un număr destul de mare de vinuri produse de Drouhin. Vinificația este una tradițională, care încurajează exprimarea fructului, în detrimentul lemnului. De altfel, multe dintre vinuri sunt maturate în butoaie vechi de stejar, cele noi nu prea având ce căuta în peisaj. În consecință, veți avea de-a face cu vinuri “nemachiate” și care reflectă foarte fidel originea lor.

Maison Drouhin este unul dintre numele din Burgundia pe care te poți baza oricând, la orice nivel de clasificare. Multe dintre vinurile lor au un raport calitate-preț excelent. Chiar și când vorbim de Grand Cru, prețurile nu sunt din cale afară de exagerate, mai ales dacă le comparăm cu cele ale altor producători. În special la capitolul vinuri albe, vă puteți oricând baza pe un Chablis sau pe un Macon de calitate, la un preț ultra-decent.

 

Scrie un comentariu