ȘtiriVinuri

Primul concurs de vinuri al somelierilor din România

Organizația Somelierilor din România – OSR 2011 – s-a reunit pentru prima oară în vederea evaluării colective a câtorva dintre cele mai cunoscute vinuri din România. Mai exact, sub egida primului „Concurs de vinuri al somelierilor”, au fost evaluate peste 120 de probe trimise de producători din țară și din Republica Moldova. Dintre acestea, trei vinuri au depășit bariera celor 91 de puncte, obținând o Mare medalie de aur – Grasa de Cotnari 1985 (Cotnari), Tămâioasa Românească 2017 Beciul Domnesc (Vincon) și, surprinzător, cupajul Herb (Sauvignon Blanc + Tămâioasă românească) de la Crama Averești.

„Este primul concurs de acest fel de până acum, și am considerat că este foarte important ca somelierii, care sunt interfața dintre vin și client, în cele din urmă, să treacă printr-o asemenea experiență, să evalueze împreună câteva dintre vinurile cu prezență bună pe piața horeca, să discute vinurile, să facă schimb de idei, să își antreneze simțurile… Cu siguranță va fi vorba despre un concurs anual. Sperăm ca evenimentul de astăzi să atragă atenția producătorilor, iar anul viitor să avem mai mulți participanți”, spune Marian Timofti, președintele OSR 2011.

Scrie un comentariu