Editorial

Despre concursuri, degustarea în orb și iluzia “celui mai bun” vin

Sursa foto: winefolly.com

De multă vreme, am observat pe site-urile de socializare gen Facebook sau în diverse comunicate oficiale, obsesia producătorilor de vin de a se lăuda cu diverse medalii câștigate pe la diferite concursuri. Bine, știu că nu este ceva nou, dar mi se pare că s-au înmulțit astfel de strategii de marketing. Iar această situație m-a făcut să mă întreb care este, de fapt, scopul urmărit?

Este o simplă strategie de marketing pentru a atrage atenția, sau se dorește a fi ceva mai mult? Am din ce în ce mai mult senzația că unii producători doresc să transmită un mesaj subliminal de genul: am câștigat marea medalie de aur, deci vinul nostru este cel mai bun; în consecință, să nu vă mire o majorare de preț. Oare chiar așa să fie? Cei care mă cunosc îndeajuns de bine cunosc părerea mea despre concursurile de vin. În general, nu le acord prea mare atenție, din varii motive pe care nu le voi aminti aici.

Pe scurt, principalele mele probleme în cazul de față ar fi: numărul enorm de mostre pe care cei din juriu trebuie să le încerce, timpul insuficient acordat fiecărei mostre în tot acest proces, ordinea vinurilor intrate în concurs, condițiile specifice de degustare, etc. Știu, unii îmi vor spune că la concursurile mari, în juriu sunt și mulți MW (Master of Wine) sau alți degustători cu experiență. Corect, dar asta nu înseamnă că avem de-a face cu mașini ci sunt și ei oameni care, în cele din urma, sunt supuși oboselii, ca să nu spun greșelii. În plus, în afară de Jancis Robinson, cei mai influenți critici sau oameni de vin în general NU sunt MW. Astfel că rezultatele finale nu mă impresionează și nu sunt decisive în deciziile personale de achiziție a diverselor vinuri.

Încerc, pe cât posibil, să fac abstracție de medaliile apărute ostentativ pe etichetă și să încerc vinul respectiv fără imaginea acestora în minte. Ca fapt divers, citeam în trecut despre cazul unui producător californian care participa intens la diverse concursuri. La o serie de 8-9 participari, avea o rată de câștig cam de fifty-fifty. Mai exact, lua 3-4 medalii după care, la alte competiții nu mai câștiga absolut nimic. Cu aceleași vinuri. Asta ce vă spune? Nu e de mirare că omul nostru a început să-și pună întrebări serioase despre utilitatea acestor concursuri.

Pentru a continua ideile de mai sus, voi zăbovi puțin și asupra degustărilor în orb și, mai ales, asupra sintagmei “cel mai bun vin”. Degustările în orb au luat un avânt considerabil și la noi. Nici despre acest tip de degustare nu am lucruri 100% pozitive de spus. Sunt de acord că pot fi un material didactic reușit, pot fi distractive… dar cam aici se oprește totul pentru mine. Sunt rezultatele acestora reprezentative pentru calitatea unui vin sau altul? Cel mai bun comentariu pe această temă (a calității) a venit în trecut de la Sorin Stelian, unul dintre cei mai vechi bloggeri de vin din România: “Din punctul meu de vedere, cel mai greu de definit termen din raportul calitate/preț este cel de calitate. Unii apreciază vinurile super-fructate și consideră că altele sunt niște poșirci, altora le plac vinurile care se exprimă bine de tinere, altora cele care par dezechilibrate în tinerețe pentru a deveni excelente (pentru ei) peste vreo 20 de ani,  etc. Eu pot să spun dacă un vin îmi place sau nu, însa nu sunt așa sigur ce descriptori pot folosi pentru “calitate”. Am în schimb o grămadă de descriptori pentru stilul unui vin, știu ce stiluri îmi plac mie – și încerc să le înțeleg mai bine și pe cele care nu-mi plac sau nu-mi sunt familiare. Atât timp cât un vin e făcut fără defecte, cuvântul “calitate” mi se pare foarte nepotrivit dacă vrei să descrii cam cât de mult îți place vinul respectiv.

Rezonez întru totul cu această viziune. Vorbim aici de vinuri, nu de motoare sau mai știu eu ce. Receptorul poate interpreta diferit un vin, în funcție de moment, de context. Chiar și în orb, fără a cunoaște despre ce este vorba și fără o etichetă în față. Unde mai pui că anumite vinuri se comportă diferit de la un moment la altul, iar receptorul le poate prinde într-o pasă bună sau una mai puțin favorabilă. Tot ce rămâne este impresia de moment și, astfel, declararea câștigătorului ca fiind “cel mai bun” mi se pare o exagerare și o iluzie. Fiecare dintre noi are propria idee despre ceea ce înseamnă un vin de calitate, nu cred că există un consens în această problemă.

OK, putem declara un vin bun ca fiind unul fără defecte, dar mai departe? După cum spunea și Sorin, mai departe intervine plăcerea proprie și personală, iar aceasta nu poate fi cuantificată. Ceea ce tu consideri un vin bun, eu îl pot considera ca nefiind pe placul meu și tot așa. Nimeni nu are dreptate, sunt doar fețele diferite alea aceeași monede. Dacă un altul este pe aceeași lungime de undă cu tine, asta are mai puțin de a face cu vinul în sine, ci mai mult cu poziția respectivului față de “subiect”.

 

Scrie un comentariu