Podgorii

PodgoriiVinuri

LEGENDE din lumea vinului: Chateau CHEVAL BLANC 1947

În cele ce urmează, m-am gândit să vă prezint povestea unui vin legendar şi care a sfidat, de-a lungul existenţei sale, cam tot ceea ce credem că ştim despre această misterioasă licoare. Personajul principal al poveştii noastre este nimeni altul decât Chateau Cheval Blanc 1947, probabil cel mai celebrat vin al...
CramePodgoriiVinuri

RO-WINE, ediția a treia: Workshopuri, o secțiune VIP ȘI O BURSĂ DE FORMARE ÎN VALOARE DE 10.000 DE EURO

Pentru al treilea an consecutiv, iubitorii vinului de calitate sunt așteptați la RO-Wine, The International Wine Festival of Romania, pe 19 și 20 mai, la Fratelli Studios în București. Organizatorii promit o călătorie în lumea celor mai bune vinuri românești și internaționale, într-un eveniment premium, care vorbește despre eleganța și...
CramePodgorii

Cramele României: Villa Vinea

Proiectul Castel Vinum a apărut datorită atracţiei lui Heiner Oberrauch, proprietarul companiei Salewa (fabrică de echipamente exclusiviste outdoor, aflată în Târgu Mureş), faţă de zona Târnavelor. Începând cu 2001, Oberrauch a început să cumpere terenuri în zonă, iar bazele primei plantaţii au fost puse în 2006. A cumpărat terenuri de...
1 2
Page 1 of 2