Știri

Învață să deguști un espresso adevărat!

Foto: dersut.it

Recent înființata Federație Națională a Degustătorilor Autorizați (FNDA) își face lansarea oficială în luna februarie, organizând primul curs de degustare de espresso italian din România. Nu, nu este un curs de barista, în care învățați să desenați frunze în spuma de lapte, nu este nici un curs de rețete de macchiato, latte sau americano, singura formă destinată degustării fiind cea de espresso italiano.

Motivul este simplu – în forma sa cea mai concentrată, un espresso are foarte puțină cofeină, dar are o cantitate mare de arome, uleiurile aromatice fiind primele extrase din cafea la contactul cu apa fierbinte. Identificarea corectă a acestor arome permite recunoaștere tipului de cafea, a profenienței, a metodelor de râșnire și prăjire – pe scurt, aceleași informații pe care le surprinde un degustător de vin atunci când miroase și gustă vinul.

Cursul de cafea este primul curs de formare de degustători autorizați al federației, pe parcursul anului fiind programate și cursuri de degustători de ulei de măsline, de ape minerale, de bere, de brânzeturi sau de mezeluri și salamuri. Toate cursurile vor fi susținute de experți italieni, asistați de profesioniști horeca din România.

Pentru cursul de cafea, lector va fi Carlo Odello, consilier și lector al Institutului Internațional al Degustătorilor de Cafea, (IIAC) și profesor de degustare în Japonia, Corea, Taiwan, China, SUA, Brazilia și UE. Carlo Odello este, de asemenea, fondator al Italian Barista School și al Italian Roasting School, și organizatori al concursurilor Italian Espresso Champion.

Abslvenții cursului de degustător de cafea (mai sunt libere doar câteva locuri!) se vor putea înscrie în Registrul Național al Degustătorilor de Cafea și, în funcție de rezultate, pot participa în concursuri sau pot deveni membri ai juriilor internaționale. Pentru mai multe detalii, accesați www.fnda.ro.

Scrie un comentariu