Evenimente

VINVEST 2019: Ediție specială cu vinuri din trei Capitale Europene ale Culturii

Foto: Vinvest

Timișoara, în curând Capitală Europeană a Culturii, va găzdui în acest an o ediție specială a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST. Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, VINVEST 2019 aduce laolaltă, pentru prima dată în România, vinuri provenind din trei orașe desemnate Capitale Europene ale Culturii în 2021: Timișoara (România), Elefsina (Grecia), Novi Sad (Serbia). Evenimentul va avea loc în perioada 19-21 aprilie la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

Anul acesta, VINVEST își va consolida puternic eticheta de Salon Internațional prin invitați speciali din sectoarele vin, cultură și turism. Producători din orașele Elefsina (Grecia) și Novi Sad (Serbia), desemnate Capitale Europene ale Culturii alături de Timișoara, în 2021, își vor expune bogăția vitivinicolă și culturală la Timișoara, alături de alți parteneri cu tradiție ai VINVEST, din Serbia, Franța, Italia, Spania, Grecia sau Republica Moldova. De asemenea, turismul vitivinicol grecesc este adus în fața vizitatorilor de președintele Asociației de Afaceri din Insula Ammouliani, Nikitas Martigakis, prin pachete turistice ce spun povești încântătoare despre tărâmuri de vis și vinuri autentic grecești.

Componenta educațională VINVEST va fi prezentă cu informații prețioase sub forma unor simpozione și prezentări. “Bogăția sectorului vitivinicol și gastronomic regional, național și internațional”, “Vinuri noi și vinuri vechi”, “Vinul și sănătatea” vor fi dezbătute de specialiști titrați în domeniu – prof.dr. Ioan Nămoloșanu și prof.dr. Arina Antoce, și accesibile tuturor celor interesați. De asemenea, nu vor lipsi manifestări din zona gastronomică, artelor, sau literaturii.

În zilele de dinaintea începerii VINVEST, pe 17 și 18 aprilie, tot la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, organizatorii anunță desfășurarea celei de-a XIV-a ediție a Concursului Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara este organizat de VINVEST SRL, Asociația de Cultură și Promovare a Vinului VINVEST, co-organizatori fiind Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Scrie un comentariu