EvenimenteVinuri

GoodWine, la aniversară: îngheţată de vin, muzică live şi masterclassuri

Foto: goodwine.ro

Produse de la peste 60 de crame, cursuri de iniţiere şi masterclassuri, ruletă şi îngheţată de vin (ei bine, da), muzică live cu Jean Americanul, lansări de carte…Târgul GoodWine aniversează 10 ani şi vine, la a 23-a ediţie, cu noutăţi şi surprize.

Academia pentru începători şi pasionaţi
Târgul are loc în perioada 5-7 aprilie a.c., la Romexpo, pavilionul B2, şi le promite vizitatorilor că nu se vor plictisi degustând şi iar degustând. Prima noutate se numeşte platforma educaţională GoodWine Academy – adică, cursuri pentru începători şi pasionaţi, care pot astfel să acumuleze mai multe informaţii despre vin, contra sumei de 35 de lei/seminar. Cursurile de inţiere vor fi susţinute de Diana Pavelescu, secretar general ADAR, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România. Nici specialiştii nu pleacă acasă neinstruiţi. Pentru ei, vor avea loc o serie de conferinţe, cu tematici de genul „Tacticile şi comunităţile digitale în industria vitivinicolă şi HoReCa”, „Profilul consumatorului de evenimente pe segmentul 25-45 de ani”, „Best practice în abordarea unor formate mass-market pentru produse culte” („produse culte” – aici să vă văd…).

Wine Cazino în Social Area
A doua noutate este zona de entertainment, numită GoodWine Social Area. (O paranteză: o să observaţi multe anglicisme la ediţia aniversară. O posibilă explicaţie: organizatorii şi-au propus să-i atragă de partea Forţei pe ai ţării tineri frumoşi, eventual corporatişti, care nu ştiu încă ce-i vinul bun.) Cum spuneam, în nou înfiinţata Social Area, vizitatorii vor avea ocazia să joace la Wine Cazino şi să câştige premii. În acelaşi loc dedicat, pot participa la lansări de carte (tomurile sunt semnate de Sergiu Nedelea, Cezar Ioan şi Cătălin Păduraru) sau pot asista la concertele susţinute de Corina Sîrghi, Jean Americanul şi Mădălina Pavăl. (O altă paranteză: sus-numitul Jean nu-i manelist, e american get-beget, pasionat de muzica lăutărească). Pentru VIP-uri, există desigur un VIP Lounge by Vinexpert, unde se servesc numai vinuri premium.

Reciclare şi îngheţată
Ce ar mai fi de spus? Că a 23-a ediţie a GoodWine este environmental friendly… pardon, prietenoasă şi responsabilă cu mediul. În acest sens, organizatorii au încheiat un parteneriat cu Asociaţia Act For Tomorrow şi se angajează ca toate deşeurile şi materialele de promovare de la târg să fie reciclate.
Cu intenţie, am lăsat a treia noutate la urmă: îngheţata de vin. Oh yeah. E pregătită de cei de la Sweetology. Spicuim din meniu: îngheţată de vin fiert, îngheţată de vin alb cu un touch de căpşuni, îngheţată de Mojito (nu e cu vin, dar ce mai contează) sau de Aperol Spritz. Numai pentru asta, şi tot merită să calci pragul GoodWine 2019…

Programul de vizitare
Last but not least, ca să zic aşa, iată care e programul de vizitare: vineri, 5 aprilie – 17.00-20.00; sâmbătă, 6 aprilie – 11.00-20.00; duminică 7 aprilie – 11.00-20.00. Pentru ziua de vineri, preţul unui bilet standard este de 35 de lei/persoană, iar pentru sâmbătă şi duminică e de 50 lei/zi/persoană. Biletul standard inculde acces în zona de expoziţie, Food Court, Social Area cu activităţi şi degustări gratuite, plus voucher de cumpărături la magazinul oficial al târgului. Există şi bilete VIP, 70 de lei pentru ziua de vineri, 100 de lei pentru sâmbătă sau duminică, care permit în plus faţă de biletul standard accesul în zona VIP Lounge. Pentru doritorii, există şi abonamente pentru toate cele 3 zile de târg – 100 de lei standard şi 220 de lei VIP. Biletele se pot achiziţiona pe www.iabilet.ro. Ce ar mai fi de spus? Enjoy!

Scrie un comentariu