Fără categorieIMPORTANT

Crama Oprișor: Vinul S de la ISPITA by Liviu Grigorică. Evaluarea lui Gabriel Roceanu

Crama Oprișor a lansat marți, 2 aprilie, o nouă literă din colecția ISPITA by Liviu Grigorică. Noul vin – ”S”, și-a făcut intrarea, una spectaculoasă, printr-un eveniment de mare clasă la Restaurant Diplomat, unde, alături de vinul rubiniu, în centrul atenției s-au aflat și ”protagoniștii” oenologul Liviu Grigorică și pe chef Constantin Ghimpu.

Gabriel Roceanu, directorul general al Cramei Oprișor, a vorbit într-un interviu acordat SuperVinuri.ro despre vinul nou lansat din colecția ISPITA. Este vorba despre vinul cu litera S, de la Savoare, realizat de oenologul Liviu Grigorică, și care la fel ca și celelalte două apărute în anii trecuți – I și P, reprezintă un vin de înaltă clasă, unic și irepetabil.

“Conceptul ISPITA este un concept complex de creație artistică a oenologului împreună cu creația artistului plastic, și pe urmă o creație a întregii echipe care plăsmuiește vinuri de înaltă clasă, vinuri unice, irepetabile, serii limitate. Noi numim această zonă în care dezvoltăm aceste vinuri deosebite față de cele curente ca o zonă de Artă și Vin”, a declarat Gabriel Roceanu pentru SuperVinuri.ro.

Cea de-a treia literă din colecția ISPITA by Liviu Grigorică, “S” de la SAVOARE, este un vin rubiniu intens, cu arome puternice de cireșe negre completate subtil cu nuanțe de piper, cuișoare sau afine de pădure. Eleganța corpului și taninurile fine, bine coapte, sunt perfect echilibrate de aciditatea moderată și alcoolul armonios integrat în structura vinului. Intensitatea aromatică, intregită în mod magistral de gustul complex, lung și catifelat contribuie la valoarea unica a acestei editii. Savoarea dezvăluie o literă șic pentru orice iubitor de frumos ce vrea să întâlnească atât eleganță cât și complexitate în vin.

Vinurile din colecția ISPITA – apariții neașteptate

Directorul general de la Crama Oprișor a ținut să sublinieze faptul că vinurile din această colecție nu apar într-o anumită ordine prestabilită, ci într-o ordine dictată de tipul, structura și complexitatea vinului produs an de an la cramă.

“Nu este o regulă, dacă iarăși ne întoarcem la idee și filozofia înțelegerii termenului artă, niciodată nu există reguli. Este totul în funcție de dorința și capacitatea creatorului de a obține ceea ce își dorește, și atunci ISPITA a început ca un concept integrat în care fiecare literă se va regăsi într-un vin. În această colecție vor fi șase vinuri: I, S, P, I, T, A. Ordinea în care apar vinurile nu este dictată de nicio regulă, ci doar de tipul, structura și complexitatea vinului pe care îl producem an după an la Crama Oprișor. În fiecare an, la fiecare recoltă culegem struguri și producem vinuri albe, roșii și rose. Din vinurile roșii selectăm cele mai consistente fracții, pe care le repartizăm în butoaie de stejar pentru maturare. La un moment dat, după maturare, gustând succesiv aceste vinuri, oenologul poate decide un amestec din anumite butoaie care să reprezinte ceva. Prima literă lansată, acum mulți ani în urmă, a fost I de la Iluminare pentru că așa se interpretau atunci nuanțele pe care oenologul le-a realizat în cupaj. A doua literă, apărută la câțiva ani distanță, a fost P de la Putere, la fel pentru că vinurile selectate din butoaie exprimau putere”, a spus directorul general al Cramei Oprișor pentru SuperVinuri.ro.

Litera S din ISPITA by Liviu Grigorică conține un număr de 5555 de sticle și este un cupaj roșu. Anii de recoltă și soiurile din cupaj se supun de asemenea simțului creativ și capacității creative a oenologului și a cramei și nu vreunei reguli matematice: “S – Savoarea este un cupaj din vinurile roșii obținute din recoltele anilor 2011, 2012, 2013 și 2015. Tocmai pentru că este vorba de o creație unică și irepetabilă nu contează anul.  Anul de recoltă contează foarte mult la edițiile repetabile, cum sunt La Cetate, Drăgaica Roșie, Rusalca Albă, Smerenie. Aici da, contează anul pentru că sunt ediții de calitate, dar repetabile. ISPITA și alte ediții din Artă și Vin sunt limitate, unice și irepetabile, și atunci nu contează anul de recoltă. Dacă nu se mai repetă niciodată nu ai cu ce să mai faci comparație”, a explicat Gabriel Roceanu.

Gabriel Roceanu a vorbit și despre eticheta noului vin: “Eticheta și tot conceptul vizual este o creație artistică a artistului plastic Ciprian Paleologu. Eticheta este un simbol – litera S, desenată de Ciprian Paleologu sub o anumită stilistică, mai exact, litera are o formă de șarpe și de sirenă care să inducă și să transmită mesajul de savoare”.

Cui se adresează vinul ”S”

În ceea ce privește publicul căruia îi este adresat acest vin, Gabriel Roceanu susține că S “se adresează tuturor celor care iubesc vinul și tuturor celor care au bucuria de a savura un vin, deci absolut întregului public care dorește să-și găsească într-un anumit moment bucuria de a savura un vin complex, un vin care are o structură diferită față de vinurile de zi cu zi”.

În completare, acesta mai spune că “filozofia Cramei Oprișor este să ne adresăm tuturor oamenilor care vor să guste un vin bun, de calitate. Absolut oricine dorește poate avea această sticlă, dar în limita stocului, bineînțeles. Noi nu suntem captivi în matematica statisticilor sau a publicului țintă. Avem experiențe în care avem public iubitor de vinuri de înaltă clasă și scumpe din clase sociale care, la prima vedere, nu ar arăta faptul că poate să investească mai  mult de 100 de lei pe o sticlă de vin”.

Unde găsim vinul S din colecția ISPITA

Dat fiind că a fost lansat doar în urmă cu câteva zile, vinul S se află în acest moment în depozitul Cramei Oprișor și în scurt timp urmează să fie distribuit partenerilor comerciali.

“Vinul proaspăt lansat a ajuns în depozitul nostru și urmează a fi repartizat prin alocare către partenerii noștri comerciali, cei care se ocupă cu distribuția vinurilor. La un moment dat, cât de curând, va apărea și în magazinele de vinuri specializate, va apărea în online și în anumite restaurante. Vinurile din colecțiile noastre Artă și Vin, și vorbim acum de ISPITA, nu vor fi niciodată în rafturile de retai”, susține Gabriel Roceanu.

Prețul vinului S din colecția ISPITA nu va fi diferit față de edițiile literelor lansate în prealabil: “Prețul colecției ISPITA rămâne același deocamdată, atât timp cât mediul economic este dezavantajos, dar nu este dezastruos, noi ne putem permite să menținem consecvența prețurilor la toate vinurile”.

Vinul S, disponibil la degustare la GoodWine

Potrivit directorului general al Cramei Oprișor, vinul S din colecția ISPITA va fi prezent la GoodWine: “Va fi disponibil și la degustare pentru că a fost lansarea marți, pe 2 aprilie, iar GoodWine-ul este în acest weekend”.

Vinurile ISPITA, vinuri colecționabile

Deja cu al treilea vin lansat, ISPITA îi ”ispitește” mai ales pe colecționari. Valoarea sticlelor îmbuteliate în serie limitată la Crama Oprișor au mare căutare și sunt apreciate inclusiv de cei care ”vânează” vinurile care, în timp, își cresc prețul foarte mult. Putem vorbi astfel de vinurile ISPITA și ca o bună investiție. ”Celelalte ediții ale literelor lansate în prealabil s-au epuizat de la noi din stoc. Ele au ajuns către colecționari, unele au fost deja consumate, iar altele sunt păstrate în colecțiile private ale clienților care au foarte multă apropiere față de vin, au colecții personale, au vinoteci acasă, țin foarte mult la vinuri”, precizat Gabriel Roceanu.

Scrie un comentariu