EvenimenteȘtiri

IWCB VINARIUM 2019 – O ediție cu 1.000 de vinuri și juriu cu specialiști din 15 țări

International Wine Contest Bucharest – VINARIUM a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie. Evenimentul se deschide mâine, joi – 23 mai, și se desfățoară până pe 26 mai, la Muzeul Recordurilor Româneşti din Capitală. Intervalul orar pentru vizitare este 10:00-12:30 – în fiecare zi.

Organizat sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (ONIV) şi a VINOFED Federaţia Marilor Concursuri Internaţionale de Vin, împreuna cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), IWCB VINARIUM 2019 va marca jurizarea a aproximativ 1.000 de vinuri, punctarea acestora fiind făcută de un juriu internațional din 15 țări. Astfel, corpul internaţional de juraţi este format din specialişti cu experienţă, având grade înalte de calificare – WSET, degustători autorizaţi ADAR, Master of Wine, doctori în enologie. Cei mai mulţi juraţi sunt şi comunicatori puternici.

În topul primilor 20 de influenceri/comunicatori ai Lumii Vinului se află şi Luiz Alberto, prezent la Bucureşti în postura de evaluator IWCB VINARIUM. Fondatorul comunităţii Winelover (peste 25.000 de membri în toată lumea) se va întâlni cu membrii simpatizanţi din România într-un eveniment comun #Winelover – IWCB VINARIUM, la GASTROLAB-Wine & Food Experience, Piaţa Victoriei.

Juraţii IWCB VINARIUM vor vizita – in corpore – RO-Wine, the International Wine Festival of Romania, sâmbătă 25 mai, unde se vor întâlni cu producătorii şi importatorii de vin. Vizita este folositoare pentru fiecare judecător, dar şi pentru expozanţi, care îşi vor putea verifica „în direct” vinurile de top, puterea mesajelor lor, s.a.m.d.

”Prin cooptarea în bordul tehnic al concursului al expertului în calcul statistic – Dr. Dan Gherguţ, IWCB VINARIUM prefigurează apariţia unor metode noi de evaluare, unitare şi complete, folosindu-se de diferiţi coeficienţi de corecţie statistică şi calcule matematice. Studiul se va desfăşura pe o perioadă mai lungă, iar IWCB VINARIUM va înainta rezultatele şi propunerile OIV şi VINOFED pentru eventuala adoptare a noilor metode de lucru. Experienţa şi datele acumulate în IX ediţii de către echipa IWCB VINARIUM stau la baza acestui demers ştiinţific”, arată organizatorii.

Ediția din acest an a IWCB VINARIUM este găzduit de Muzeul Recordurilor Româneşti (Museum of Romanian Records – www.museumofromanianrecords.com ). În acest spaţiu unic din România se află și cea mai mare colecție de tirbușoane din lume, cu peste 30.000 de piese. Recordul mondial a fost înregistrat de Guiness Book în 2015, când erau „doar” 23.965 de piese.

Supervinuri.ro este partener media al ediției din acest an a International Wine Contest Bucharest – VINARIUM.

Scrie un comentariu